Discuţii aprinse la "Xtra Night Show"! Mara Bănică şi Sorin Ovidiu Bălan l-au acuzat pe Daniel Ionaşcu, avocatul lui Cristian Pomohaci, că apără un "şarlatan".
După ce a fost acuzat de Mara Bănică şi Sorin Ovidiu Bălan că apără un „şarlatan”, Daniel Ionaşcu a intenţionat să plece din emisiune. „Permiteţi-mi să mă retrag”, i-a spus avocatul lui Dan Capatos. În cele din urmă, conflictul s-a aplanat, iar avocatul nu a mai părăsit platoul.
În continuare, Mara Bănică a prezentat mai multe comentarii de pe un site ortodox în care mai mulţi oameni susţineau că preotul Cristian Pomohaci este un „escroc”.
Mara Bănică a făcut recent dezvăluiri despre relaţia pe care Cristian Pomohaci a avut-o cu fosta sa soţie, Ileana Matuş.
„Din ce ştiu soţia cu care s-a căsătorit şi cu care a stat doi ani s-a căsătorit virgină, era o fată de la ţară şi a divorţat de el virgină. Ar fi dezvirginat-o al doilea soţ, că ăsta nu a fost în stare să-i facă nimic, cu care a făcut şi un copil. Să mă ierte doamna Ileana că spun, dar nu mai pot. Asta e realitatea”, declara Mara Bănică.
„Ce se scrie în hotărârea de divorţ e adevărat. După doi ani de căsătorie, s-a răcit aproape de tot relaţia noastră şi de aceea am ajuns la divorţ. Dacă Dumnezeu nu a dat să rămân însărcinată, cine e de vină? Eu nu spun că nu s-a consumat căsătoria, eu am spus că nu vorbesc de problemele mele personale. Atât timp cât am spus că nu am rămas însărcinată, cred că era de înţeles”, declara Ileana Matuş despre căsătoria cu Cristian Pomohaci.